Toate proiecteleProiect 03 / 27

Braț robotic: șină și sudură

O axă în plus construită de la zero și sudura robotizată, explicată pentru operatori.

Domeniu
Robotică & inginerie, Web & software
Trei pagini din manualul de programare pentru sudură al robotului Fairino

01 Despre proiect

Două lucrări în jurul unui braț robotic industrial Fairino.

Prima este firmware-ul unei șine liniare pe care se deplasează robotul, un Fairino FR10. Șina funcționează ca a șaptea axă: brațul își schimbă singur poziția de lucru de-a lungul ei, iar zona pe care o poate deservi crește considerabil.

A doua este sudura robotizată. Am scris în română un manual de programare pentru sudură, gândit pentru operatori: cum pornesc robotul, cum îi arată traiectoria ghidându-l cu mâna, cum testează programul fără arc și cum îl deblochează după o eroare.

02 Contribuția mea

  1. 01

    Controler pe ESP32 (FreeRTOS, dual-core): primește poziția de la robot prin Modbus TCP și comandă servo-driverul prin Modbus RTU (RS485).

  2. 02

    Urmărirea software a poziției, păstrată la repornire, și configurarea limitatoarelor de cursă.

  3. 03

    Interfață web prin Wi-Fi pentru reglaje, testare și diagnoză.

  4. 04

    Manual de programare pentru sudură, în română: butoanele Smart Tool, sistemele de coordonate pentru sculă și piesă, testul în gol și gestionarea erorilor.

  5. 05

    Un exemplu complet, desenat pas cu pas: sudarea a trei țevi rectangulare de 40×40 mm, poziționate într-un șablon cu opritori, cu opt puncte de traiectorie.

03 Tehnologii

  • ESP32
  • FreeRTOS
  • Modbus TCP / RTU
  • C++
  • Sudură robotizată
  • Documentație tehnică